Traian Basescu a facut un apel catre partide si institutii sa lase la o parte orgoliile
estiri.ro
Luni, 15 Iunie 2009
2127
Traian Basescu a facut un apel catre partide si institutii sa lase la o parte orgoliile si interesele de partid si sa colaboreze pentru limitarea efectelor crizei si continuarea reformelor.
Seful statului este hotarat sa continue sa-si exercite atributiile conferite de Constitutia Romaniei, inclusiv pe cele referitoare la participarea la sedintele de Guvern.
Traian Basescu a tinut sa precizeze politicienilor interesati, in special celor aflati in campanie electorala, ca a participat la sedinta de guvern ca urmare a invitatiei formulate de primul ministru al Guvernului Romaniei, Emil Boc.
Potrivit Constitutiei Romaniei, articolul 87 (al.1 si al.2) "Presedintele Romaniei poate lua parte la sedintele Guvernului in care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii, asigurarea ordinii publice si, la cererea primului-ministru, in alte situatii. Presedintele Romaniei prezideaza sedintele Guvernului la care participa".